
Ai dureri? Știai de terapia cu magneți?
Durerea te face să cauți soluții în cele mai diverse zone și, evident, interesul pentru metode care nu implică medicamente sau intervenții invazive este unul foarte mare. Printre opțiunile neinvazive, magnetoterapia începe să atragă atenția tot mai multor oameni.
Nu este o metodă nouă. Se folosește de zeci de ani în diferite forme, însă acum toată lumea are acces la produse moderne, dispozitive portabile, combinații cu alte materiale benefice. Una dintre direcțiile interesante în acest sens este terapia cu magneți și turmalină. Aceste două elemente, magneții și turmalina, funcționează împreună pentru a încălzi zona unde este aplicat suportul, pentru a susține relaxarea musculară, circulația sângelui și refacerea țesuturilor locale.
Cum acționează magneții asupra corpului?
Magnetul aplicat local generează un câmp magnetic static. Țesuturile reacționează la acest câmp. Nu simți nimic direct, însă, în profunzime, se modifică circulația capilară. Sub influența câmpului magnetic vasele mici de sânge își pot schimba ușor comportamentul, globulele roșii având o tendință să se separe sub influența câmpului magnetic. Astfel, globulele roșii separate au o suprafață mai mare și pot transporta mai mult oxigen și nutrienți către celule. Dinspre celule, globulele roșii cu suprafața mărită pot transporta mai multe deșeuri și dioxid de carbon. Ca urmare, țesutul unde este aplicat suportul magnetic este mai bine alimentat cu substanțe utile (nutrienți, O2) și mai bine eliberat de deșeuri (substanțe toxice, CO2), efect combinat care duce la refacerea mai rapidă a zonei dureroase sau accidentate.
Datorită magneților apar și efecte asupra sistemului nervos periferic. Nervii sensibili la presiune sau inflamație pot reacționa altfel în prezența unui câmp magnetic. Răspunsul inflamator poate să scadă și edemul poate fi redus de către magneți. Sensibilitatea la durere poate fi mai puțin intensă, ceea ce permite utilizatorilor de produse de magnetoterapie să aibă mai puține dureri când realizează mișcări uzuale, cum ar fi urcatul scărilor sau lucrul la unghiuri mai accentuate cu încheieturile (de ex. în stomatologie, intervenții mecanice de finețe etc.). Efectul terapeutic se manifestă local, acolo unde aplici suportul cu magneți și turmalină.
Ce este turmalina și de ce este inclusă în produse terapeutice?
Turmalina este un mineral natural. Are o structură cristalină care, în contact cu temperatura corpului, emite ioni negativi și o formă slabă de radiație infraroșie. Acest lucru nu înseamnă că „radiază” în sensul filmelor cu explozii nucleare. Înseamnă că turmalina produce la nivelul pielii un efect blând de încălzire și relaxare. Ca urmare a încălzirii zonei unde este aplicată turmalina, vasele capilare se dilată și permit să tranziteze un volum mai mare de sânge înspre și dinspre țesutul afectat.
De ce se utilizează combinația de magneți și turmalină?
Această formă de terapie cu magneți și turmalină combină două influențe: cea a magneților, ce acționează în profunzime prin separarea globulelor roșii care au astfel, individual, o suprafață de transport mărită, și cea termică, care stimulează vasodilatația și circulația mai bună a sângelui în zona aplicată. Experiența a arătat că magneți + turmalină este o combinație care, aplicată regulat, poate susține mult mai bine procesele locale de refacere ale zonelor dureroase sau rănite decât doar magneți sau doar turmalină.
Când merită să încerci magnetoterapia?
Ai mai multe situații în care merită testată magnetoterapia:
- dureri articulare (genunchi, glezne, șolduri, umeri, încheieturi)
- dureri de spate (zonă lombară, cervicală sau gât)
- recuperare după entorse sau luxații
- inflamații cronice (bursite, tendinite)
- crampe musculare
- circulație periferică slabă (mai ales la nivelul picioarelor).
Este important să știi că magnetoterapia sau terapia cu magneți și turmalină nu înlocuiește tratamentele medicale în afecțiuni grave. Terapia cu magneți și turmalină este o terapie complementară, nu o soluție unică. Astfel, pe lângă tratamentul principal primit de la un medic, terapia cu magneți și turmalină ajută la potențarea tratamentului recomandat de medic. Dacă folosești aceste produse de terapie complementară, o poți face în paralel cu fizioterapia, kinetoterapia, anumite medicamente pentru reducerea durerii (analgezice), aplicarea de creme de refacere sau anti-durere sau alte terapii locale.
Ce tipuri de produse de terapie cu magneți și turmalină există pe piață?
Găsești o gamă largă de dispozitive fixe, centuri, brățări, saltele, genunchiere, perne sau chiar tălpici pentru încălțăminte. Unele dispozitive de magnetoterapie sunt simple, doar cu magneți. Alte dispozitive conțin și turmalină care încălzește zona. Este bine să alegi varianta potrivită zonei dureroase, care se poate fixa corect pentru o acoperire optimă a zonei. Dacă ai o durere la genunchi, o genunchieră cu turmalină și magneți poziționată corect poate fi mai utilă decât un simplu magnet sau o centură lombară pusă pe zona dureroasă de la genunchi.
De câte ori pe zi se aplică suporții sau centurile cu magneți și turmalină?
Aplicarea zilnică depinde de intensitatea durerii și de recomandările din prospect. Prima purtare a unei centuri cu magneți și turmalină se face pe o perioadă mai redusă de timp, de 5-10 minute, pentru acomodare treptată a organismului. Cele mai multe produse se pot folosi apoi între 15-30 de minute, de 1-2 ori pe zi. Nu este indicat să le porți non-stop, mai ales dacă au o putere magnetică mare și zona se încălzește prea puternic datorită turmalinei, deoarece efectul poate deveni deranjat. De exemplu, sunt persoane care datorita purtării centurii cu magneți și turmalină durerea se estompează sau dispare și se simt atât de bine încât pot adormi multe ore purtând centura. În acest caz, se recomandă să se activeze o alarmă automată încât să nu se depășească timpul indicat pentru o sesiune de purtare a suportului cu magneți și turmalină. Din acest motiv este important să se rețină că acest câmp magnetic trebuie dozat și în multe cazuri mai puțin înseamnă mai eficient.
Există și produse de uz continuu, precum brățările magnetice. Acestea au o intensitate mai scăzută a câmpului magnetic, deci nu pun probleme la purtarea zilnică. Totuși, este recomandat să scoți aceste brățări în timpul somnului sau în perioadele lungi de inactivitate.
Ce simți în timpul utilizării?
În timpul purtării unui produs de magnetoterapie unii oameni simt o ușoară căldură, mai ales dacă produsul include turmalină. Alți oameni spun că simt o vibrație fină sau o relaxare bruscă în zona aplicată. Sunt cazuri în care purtătorul unei centuri cu magneți și turmalină nu simte nimic special la primele purtări. Acest lucru nu înseamnă că produsul de magnetoterapie nu funcționează. Efectul produsului nu este legat de percepția senzorială, deoarece acțiunea benefică produce în straturile mai profunde ale țesutului.
Ce spun cercetările?
Studiile din Japonia, Coreea și Rusia au analizat aplicarea câmpurilor magnetice statice în dureri cronice. Unele au arătat o reducere semnificativă a intensității durerii, în special la pacienți cu dureri lombare sau cervicale. Alte studii au investigat efectul în recuperarea după leziuni musculare. Rezultatele tuturor acestor cercetări sunt amestecate. În unele cercetări se confirmă eficiența produselor de magnetoterapie, în alte cercetări diferențele nu sunt mari față de un placebo.
Totuși, eficiența nu se măsoară doar prin analize statistice. Mulți pacienți raportează în urma purtării centurilor cu magneți și turmalină confort crescut, mobilitate mai bună a articulațiilor, reducere a inflamației. Aceste beneficii merită să ne bucurăm de ele și să fie explorate în continuare, mai ales în combinație cu alte forme de terapie.
Ce trebuie să eviți?
Există câteva situații în care magnetoterapia nu este recomandată:
- pacienți cu stimulator cardiac sau defibrilator
- femei însărcinate, fără acordul medicului
- persoane cu implanturi metalice necompatibile cu magneții.
Dacă ai una dintre aceste situații, consultă medicul înainte să începi orice formă de terapie magnetică. Câmpul magnetic generat, deși slab, poate interfera cu unele dispozitive sau proteze interne ale pacientului.
Avantajele combinației cu turmalină
Eficiența poate fi mai mare când magneții din centura magnetică sunt însoțiți de turmalină. Turmalina generează microcăldură la nivel de radiație infraroșie și activează ușor circulația locală. Genul acesta de centuri care conțin și turmalină sunt utile mai ales în zone cu circulație slabă – genunchi, coate, glezne, încheieturi. În plus, turmalina emite ioni negativi care pot reduce stresul oxidativ local. Acest efect este documentat, chiar dacă nu este imediat vizibil.
De aceea, produsele care combină terapie cu magneți și turmalină pot fi mai atractive decât centurile care conțin doar magneți. Varianta cu magneți și turmalină contribuie pe două niveluri: intern (prin câmpul magnetic) și extern (prin căldura difuză și ionii generați de turmalină).
Ce zone răspund cel mai bine la astfel de terapii?
Nu toate zonele corpului răspund la fel. În funcție de grosimea țesuturilor, de poziția articulațiilor sau de intensitatea durerii, poți simți efectul unui produs de magnetoterapie mai repede sau mai lent.
- zona lombară – beneficii observabile după 5-6 utilizări
- genunchi – poate reacționa mai rapid, mai ales în caz de inflamație
- gât și umeri – relaxarea apare în multe cazuri chiar și după prima aplicare
- picioare reci – crește temperatura locală în 10-15 minute.
Dacă aplici zilnic conform unui program bine stabilit, timp de 7-10 zile, ai șanse mari să simți o schimbare. Dacă nu simți nimic după această perioadă, poți ajusta durata sau tipul produsului de magnetoterapie.
Există efecte secundare?
Reacțiile adverse ale produselor de terapie cu magneți și turmalină sunt rare. Uneori apare o ușoară roșeață sau senzație de căldură locală. Alteori, o ușoară mâncărime, mai ales în cazul pielii sensibile. Aceste efecte dispar rapid dacă oprești aplicarea centurii sau a brățării.
Dacă ai piele sensibilă, poți plasa un strat subțire de bumbac între piele și produs. Este contraindicat a folosi direct centurile și brățările pe răni, inflamații deschise sau zone cu infecție activă.
De ce unii oameni nu văd rezultate?
Cei care aplică produsele de magnetoterapie aleatoriu, fără consecvență, au șanse mici să simtă o schimbare reală. Terapia magnetică presupune aplicare regulată, în ședințe fixe și cu durată limitată, deoarece nu funcționează instant. Niciun produs nu face minuni fără consistență și fără răbdare. Dacă vrei rezultate, trebuie să urmezi o rutină clară, timp de câteva săptămâni, până la remedierea durerilor sau a problemelor tratate.
Ce poate completa eficiența?
Poți combina magnetoterapia cu alte metode, dacă nu sunt contraindicate afecțiunilor specifice pacientului:
- stretching ușor după fiecare aplicare
- masaj local, pentru stimularea circulației sangvine
- băi calde, în special cu sare de baie sau extracte vegetale
- alimentație care susține regenerarea celulară (omega 3, vitamina D, colagen).
Corpul tău răspunde mai bine la tratamente dacă îl ajuți pe mai multe direcții. Un produs aplicat corect, într-un context general sănătos și ajutat și de alte terapii complementare și nutriție de calitate, are șanse mai mari să dea rezultate.
La ce să fii atent când cumperi produse pentru magnetoterapie?
Verifică poziția magneților, densitatea lor, materialul textil. Produsele de calitate folosesc magneți din neodim (NdFeB), care au o durată de viață lungă și o intensitate stabilă a câmpului magnetic. Turmalina trebuie să fie integrată în mod real în țesătură, nu doar menționată pe etichetă.
Caută modele testate, cu recenzii reale și nu alege doar pe baza prețului. Dacă poți, alege produse dezvoltate special pentru durerea ta, nu unele „universale”.
Terapie cu magneți și turmalină este gândită să susțină corpul într-un mod blând, fără a fi invazivă și fără a avea reacții dure. Dacă o folosești corect, constant și cu răbdare, poate deveni un instrument valoros în gestionarea durerii. Nu este o soluție magică, însă poate fi parte dintr-o abordare echilibrată, logică și realistă, în paralel cu tratamente prescrise de medicii curanți.