Pentru Paris Saint Germain, noul sezon fotbalistic se anunță a fi unul plin de semne de întrebare. Spre deosebire de precedentele stagiuni, de această dată provocările par să vină și din Ligue 1, nu doar din UEFA Champions League. Rămași fără antrenorul din sezonul trecut, care i-a făcut din nou campioni, dar și fără vedetele Lionel Messi și Kylian Mbappe, parizienii trebuie să găsească soluții pentru a face față asalturilor rivalilor interni.
Principalele adversare ale PSG-ului în lupta pentru titlu se anunță a fi Olympique Marseille și AS Monaco, însă nu ar fi de exclus nici o surpriză precum cea reușită de Lille în 2021. Printre motivele pentru care rivalele parizienilor pot spera la o decădere a multiplei campioane a Franței se numără atât plecările jucătorilor importanți, cât și presiunea mediatică aflată la un nivel uriaș, în contextul situației lui Mbappe.
Ce șanse are PSG să ia titlul?
Kylian Mbappe a anunțat că nu dorește să își mai prelungească înțelegerea cu PSG, astfel că șefii grupării pariziene nu vor ca francezul să mai fie utilizat în noua stagiune. Pentru Mbappe, urmează fie un sezon pe tușă, fie transferul visat, la Real Madrid. Până la data redactării acestui material, situația francezului a fost una incertă, iar blocjul ar putea să îi afecteze pe ceilalți jucători, dar și pe noul antrenor, Luis Enrique. Fanii care pariază pe sportingbet.ro pot să beneficieze de cote excelente pe Ligue 1 la fiecare partidă și pot opta și să mizeze pe câștigătoarea titlului, la final de sezon. Astfel, dacă alegi să pariezi pe câștigătoarea titlului, vei avea toate motivele să urmărești cu atenție fiecare etapă a unuia dintre cele mai interesante campionate din Europa. Iată cum arată ierarhia principalelor 5 favorite la cucerirea titlului:
Paris Saint Germain – cota 1,20
Olympique Marseille – cota 11,00
AS Monaco – cota 15,00
RC Lens – cota 26,00
Olympique Lyon – cota 34,00
Cum se prezintă situația în UEFA Champions League
De departe, cel mai mare vis al conducerii qatareze a celor de la PSG este câștigarea trofeului UEFA Champions League. Din păcate, pentru parizieni și fanii lor, această performanță rămâne doar un vis îndepărtat. Eșecul de a nu fi reușit să cucerească trofeul cu Messi, Mbappe și Neymar în echipă este foarte posibil să îi bântuie mulți ani pe fotbaliștii și suporterii de pe Parc des Princes.
Cu toate acestea, PSG este printre favoritele bookmakerilor la câștigarea UEFA Champions League în 2024. Cei care descarcă aplicația Sportingbet de aici pot miza și de pe telefonul mobil sau tableta personală pe meciurile parizienilor din cea mai importantă competiție continentală. iată cum arată cotele la cucerirea trofeului:
Manchester City – cota 3,00
Bayern Munchen – cota 7,00
Real Madrid – cota 9,00
FC Barcelona – cota 11,00
PSG – cota 11,00
În concluzie, chiar dacă a rămas fără Messi și Mbappe, PSG are șanse uriașe să își păstreze titlul de campioană în Franța, iar în UEFA Champions League este considerată de către bookmakeri a face parte de pe lista principalelor cinci favorite la trofeu. Dacă ai încredere că Luis Enrique poate să aducă trofeele dorite pe Parc des Princes, joacă responsabil pe PSG și bucură-te de toate meciurile trupei franceze!
Sursa foto: Unsplash.com